Pentru a putea primi subvenţiile, candidaţii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: să fie persoane juridice, instituții de învăţământ superior publice sau private, asociaţii, organizaţii sau reţele de instituţii de învăţământ superior care promovează reforma în învăţământ. De asemenea, le este permis accesul la program şi instituţiilor neguvernamentale şi organizaţiilor neacademice care au sediul în următoarele patru grupuri de ţări: cele 27 de state memebre ale Uniunii Europene, patru ţări aparţinând Balcanilor de Vest, 17 ţări vecine la sud şi est de spaţiul Uniunii Europene şi cinci republici din Asia Centrală.
Tempus IV trasează liniile a două perspective clare, şi anume iniţierea de proiecte comune şi de măsuri de natură structurală, în baza cărora se vor putea finanţa proiectele naţionale şi multinaţionale.
Bugetul alocat programului a fost estimat la 78,1 milioane EU, plus 12,5 milioane necesare ariei politice din vecinătăţile sudice si estice.
Deadline-ul de depunere al candidaturilor s-a anunţat ca fiind 23 februarie 2012, 12:00 ora Bruxelles-ului.
Vor fi acceptate numai formularele redactate în limbile engleză, franceză sau germană, în formatul electronic oficial, semnate de o persoană autorizată, care îşi poate lua angajamentul din punct de vedere juridic asupra organizaţiei doritoare de candidatură.
Mai multe informații referitoare la program puteți găsi și pe site-ul: http://eacea.ec.europa.eu/tempus/funding/2011/call_eacea_25_2011_en.php.






